Despre vise

Ce sunt visele ? De-a lungul timpului, oamenii s-au întrebat ce sunt acestea și cum ar trebui să le interpreteze, mai ales că sunt legate de diverse științe, cum ar fi psihologia, filozofia,  neuroştiinţa, chiar și religia. În funcție de cine face referire la vise, se desprind câteva moduri majore de interpretare a acestora : unii le văd ca pe niște profeții, alții cred că îți spun ceea ce trebuie să faci, Freud credea că reprezintă impulsuri ale inconștientului, iar mai nou oamenii de știință cred că visele sunt în realitate fapte, sau prezintă memoriile fiecărei persoane.

Diversele experimente moderne nu au adus ceva concret în interpretarea viselor, dar observând cele mai noi creeații din domeniul tehnicilor de calcul, se poate spune că pot fi asimilate unor programe de calculator ce rulează în background, pentru sistematizarea și comprimarea datelor. Poate pare curios cum se poate compara activitatea creierului cu cea a unui calculator, dar trebuie luat în considerare că acesta din urmă este un model simplificat al creierului uman iar componentele fizice ale unui calculator au fost construite poate neintenționat, dar în mod necesar după modelele noastre de gândire.

În general, dacă ne concentrăm atenția asupra unor lucruri de interes imediat în activitatea zilnică, înregistrăm în memorie imagini și reprezentări ale tuturor celorlalte senzații obținute de la simțurile primare, chiar dacă nu suntem conștienți de acest lucru. Este un proces automat, care nu poate fi întrerupt decât prin somn, care nu e întâmplător, având un rol fiziologic foarte important.

Pentru fixarea informațiilor în memoria pe termen lung, se realizează legături complexe între sinapse, ce necesită foarte multă energie, dar și “spaţiu” în memorie.

O informație e memorată pe termen lung, atunci când e legată sinaptic prin circuitele neuronale, cu toate celelalte informații cu care are legătură directă și care sunt prezente în această memorie, al cărei suport neuronal e similar tehnic cu HDD-ul unui calculator. Somnul are rolul de a sistematiza și comprima informațiile brute, cu detalii de multe ori inutile, stocate pe timpul zilei, chiar și pe cele de care nu suntem conștienți la momentul înregistrării. În mod normal, pe timpul unei zile, spațiul disponibil în memoria noastră se umple (de-asta avem foarte mulți neuroni, din care folosim foarte puțini), iar senzația de somn apare când capacitatea de stocare este aproape integral folosită. (este posibil ca dezvoltarea creierului să fie influențată și de ritmul circadian, într-un loc unde ziua și noaptea sunt mai lungi, putând favoriza o dezvoltare a capacității de stocare și de procesare ulterioară a informației, prin dezvoltarea unui creier mai mare). În timpul somnului, când memoria pe termen scurt este plină, creierul declanșează un “program” de sistematizare a informațiilor acumulate, golind această memorie de informații redundante și caută să lege informațiile noi care sunt fără legătură cu altele mai vechi, mai solide (cum ar fi simboluri, lucruri ce ne-au impresionat, etc.), căutând similarități de structurare și organizare, neputând acumula la nesfârșit informații brute. Se poate constata acest lucru, prin faptul că persoanele private de somn, încep să-și piardă treptat capacitatea de a gândi coerent, pentru că de fapt creierul caută să șteargă din memorie date de bază pentru a face loc informațiilor acumulate în perioada de veghe. Dacă această perioadă este prelungită, subiectul moare, pentru că pentru a face loc informațiilor noi, brute, creierul șterge informații și conexiuni mai vechi, până ajunge să le șteargă inclusiv pe cele legate de funcționarea organismului. Somnul apare astfel ca un mecanism de echilibrare între informațiile stocate deja în memorie și cele brute, încă neorganizate, ce se depozitează în creier pe timpul activității conștiente neîntrerupte.

Dormind, fiecare informație ce poate fi conștientizată, deja stocată în memorie, e legată de cele noi, înregistrate în timpul zilei, producându-se astfel o “comprimare” a informațiilor brute și încă neprelucrate, prin descompunerea în fragmente mai mici, similare cu cele deja existente, păstrându-se în memorie doar schema lucrurilor noi, informațiile componentelor de baza fiind deja în memorie, nemaitrebuind sa fie reînregistrate. Astfel informațiile redundante se șterg, funcție de importanța lor în noile “înregistrări”. Dar există informații noi ce nu se pot lega în totalitate de cele deja existente și ele trec atunci în memoria operativă pe termen scurt, un fel de memorie similară cu memoria RAM a calculatorului, iar creierul caută în permanență să structureze aceste informații cu ajutorul modelelor structurale anterioare, deja fixate (un fel de programe de analiză și reprezentare). Astfel, învățarea devine mai mult un proces de memorare a organizării și de integrare a acesteia în sistemul deja fixat de organizare al interpretării informațiilor noi.

Informațiile neimportante sau redundante se șterg, iar cele super redundante se înmagazinează în zona neurovegetativă, a reflexelor necondiționate, de tip analog. Din acest motiv, nu observăm în permanență mici modificări ale obiectelor foarte comune, sau când citim nu observăm lipsa unor litere din text, creierul înlocuind lipsa lor cu imaginea corectă, deja înmagazinată.

Memoria operațională are capacitate mică (la fel ca în cazul memoriei interne a procesoarelor calculatoarelor), dar ea funcționează permanent, inclusiv în timpul somnului. Este exact ca un calculator ce funcționează în modul “sleep”. Dacă întrerupem acest proces cerebral permanent, este ca și cum am întrerupe calculatorul de la curent. Se distrug însă inclusiv informațiile din sistemul neurovegetativ, similar cu BIOS-ul, care informații în cazul calculatoarelor se mențin cu ajutorul unei mici baterii. În cazul în care ștergem și BIOS-ul unui calculator, procesul de refacere al funcționalității acestuia seamănă cu o naștere, iar acumularea de informație pentru programele operaționale este un proces destul de îndelungat, fiind necesare înregistrarea driverelor de sistem, a sistemului de operare și apoi a programelor operaționale, procese asimilabile în cazul omului cu procesul de creștere și educație până la vârsta la care poate executa cu acuratețe programele comportamentale induse de educație.

Dacă în memoria pe termen lung nu se găsesc astfel de structuri sau informații, ce pot corela noile date brute cu elementele și structurile vechi, se produce ceea ce numim vis. Din acest motiv visele sunt așa de ciudate, pentru că în acest timp creierul caută legături cu structuri ce pot fi conștientizate, și de multe ori ni le amintim, pentru că în încercarea sa de a goli memoria pe termen scurt, creierul asociază noile structuri cu cele deja existente, până epuizează toate posibilitățile. Legăturile eronat făcute între informația nouă și cele vechi din memoria pe termen lung, dau caracterul de ciudățenie al viselor. De multe ori, informația nouă nu e utilă sau nu are sens, caz în care uităm ce am visat. Creierul consideră noua informație lipsită de sens în cazul în care contravine flagrant cu cele mai elementare și mai bine înrădăcinate informații considerate ca fiind adevărate și utile, verificate prin experiență. Când informațiile sunt șterse sau structurate în conformitate cu cele vechi, suntem mai relaxați, iar memoria pe termen scurt se eliberează de informații, gata pentru o nouă “repriză de încărcare” cu informații noi. De aceea copii mici dorm foarte mult, pentru că “programul” de organizare trebuie să lucreze cu o mulțime de informații noi, pe care le sortează și structurează fixându-le la locul potrivit, funcție de nevoile și posibilitățile sale fiziologice, deja moștenite de la părinți.

Acest “program” este cumva stabilit de codul genetic al fiecărui individ și cu siguranță este adaptat corespunzător tipurilor de temperament, înclinații, talente și altele asemenea, legate direct de procesele fiziologice ale organismului.

Dacă “programul” de asociere derulat în timpul visului lasă probleme nerezolvate, acestea se acumulează în memoria pe termen scurt, putând genera obsesii în lipsa unei perioade prelungite în care nu se găsește o soluție de integrare în sistemul existent al memoriei pe termen lung, prin adăugarea unor structuri noi, “programe” noi care să ajute la fixarea organizată a informațiilor, ori în cazul incompatibilității totale ale acestor noi “programe”, mai precis moduri de gândire, cu cele preexistente. De exemplu, dacă dai unui calculator INTEL să rezolve o problemă structurată pentru un calculator MACINTOSH, acesta se blochează în prelucrarea continuă a acelei informații, neștiind ce să facă și cum să prelucreze informația, dar căutând soluții, nemaifăcând altceva, chiar dacă are programul de prelucrare pe care nu-l poate interpreta, situație echivalentă cu a unei obsesii.

Cel mai intens discutate au fost de-a lungul timpului, visele “premonitorii”. Este celebru primul vis înregistrat în istoria cunoscută, cel al regelui Dumuzi al Urukului, ce datează chiar dinaintea consemnării epopeii lui Ghilgameş, se presupune acum aproximativ 4500 de ani. Visul era prezentat astfel : "Un vultur a răpit un miel din turma de oi. Un șoim a înșfăcat o vrabie de pe un gard de stuf. Stâna unde se adăpostesc turmele de oi este distrusă." Regele a fost extrem de înspăimântat cu privire la acest vis, iar sfatul surorii sale, care se ocupa cu descifrarea viselor, a fost acela că vor apărea evenimente nefaste, așa că el va trebui să se ferească de acestea. Deși distanța în timp este foarte mare până acum, putem presupune că evenimentele descrise în visul regelui chiar au fost observate de acesta sau i-au fost aduse la cunoștință, dar atenția acestuia nu a fost îndreptată la momentul producerii lor către aceste lucruri, fiind considerate neimportante față de activitățile principale ale regelui. Totuși, la reluarea șirului evenimentelor de către “programul” de organizare a informațiilor responsabil cu visul, acesta a constatat unele nepotriviri cu realitatea anterioară, pe care le-a plasat în memoria pe termen scurt a regelui, pentru a doua zi, în scopul găsirii de informații suplimentare ce ar fi permis stocarea informațiilor pe termen lung. Nepotrivirile ar fi putut consta în faptul că regele știa că turmele sale sunt bine păzite și doar un eveniment imprevizibil ar fi putut lăsa vulturul să ia mielul din mijlocul turmei, etc. Cum informațiile primite nu se potriveau modelului din mintea regelui, era clar că acesta trebuia să ia măsuri suplimentare de cercetare a cauzelor ce generau efecte contrare ordinii stabilite, sfat pe care l-a și primit de la sora sa.

În interpretările esoterice sau religioase, visul este interpretat ca revelație. De fapt, mecanismul “programului” neuronal ce produce visele, plasează în memoria pe termen scurt, zilnică, tot felul de probleme nerezolvate, dar nu numai nepotrivirile dintre sistemul de gândire și informația nouă, dar și soluțiile cele mai apropiate pe care le poate găsi. Astfel subiectul care visează, poate găsi printre modalitățile de gândire preexistente, termeni ce se pot potrivi noilor informații, făcând mai ușoara găsirea unui mod de integrare, de data aceasta conștient. Chiar mulți oameni de știință recunosc faptul că au avut astfel de experiențe numite revelații, construite de fapt cu ajutorul acestui mecanism. De cele mai multe ori, aceste revelații se regăsesc în noi axiome emise de oamenii de știință, în lipsa unui mecanism adecvat pentru integrarea în sistemul inițial de cunoștințe.

Bazat pe aceste observații, se poate spune că folosind aceste structuri dinamice de operare din interiorul creierului, se pot aduce îmbunătățiri modului în care funcționează calculatoarele, îmbunătățindu-le performanțele. Elaborarea permanentă de algoritmi de calcul din ce în ce mai perfecționați, conduce către acest deziderat. Cu toate acestea, pentru îmbunătățirea vitezei de calcul și rezolvarea concomitentă a diverselor tipuri de probleme complexe, este necesară modificarea tipului de procesare al componentelor elementare ale unui calculator, tranzistorii, care trebuie să aibă o structură cât mai apropiată de cea a neuronului. Modele actuale de calculatoare aşazis “cuantice”, nefiind viabile datorită principiului incertitudinii. Dar despre aceasta, într-un articol viitor.