joi, 28 iunie 2018

Ce este de fapt democraţia


    Democrația (în "traducere" literală modernă „conducere de către popor”, din grecescul δημοκρατία - demokratia, de la demos, „popor” + kratos, „putere” = "puterea poporului") este un regim politic care se bazează pe voința poporului. (Wikipedia)
    De fapt este o interpretare modernă care nu mai are de-a face cu sensul corect.
    Κρατ – înseamnă stat, Κρατος – kratos înseamnă membru al unei comunitati (în acest caz, stat) şi nu putere, iar δεμος – demos înseamnă demonstraţie şi nu popor. În această idee, democraţie ar însemna demonstraţia majorităţii membrilor, a mulţimii, idee destul de confuză pentru a nu ne gândi că de fapt termenul compus trebuie interpretat altfel.
     Kratos, este mai mult înrudit cu Kritias Κριτίας care după cum se ştie este personajul istoric foarte controversat, de la care au rămas în limba română cuvintele criteriu şi critică. Cu toate acestea, numele pare să fie mai mult o poreclă ce descrie cu acurateţe comportamentul persoanei. Din această perspectivă, democraţia ar însemna mai mult, prin combinarea înţelesurilor cuvintelor conducere socială pe baza criteriilor pe care le pot considera membrii cele mai corecte. În mod intenţionat nu se specifică care membri, pentru că este vorba de membrii ce conduc societatea pe baza meritelor general recunoscute, drept pentru care există şi ideea de meritocraţie, adică pătură socială delimitată pe baza unor criterii de merit. Democraţie înseamnă astfel conducere după criterii demonstrate (ca fiind bune, în sensul de folositoare într-o anumită situaţie). În nici un caz nu se face referire la persoanele reprezentative în sine, ci la criteriile, la calităţile ce trebuie demonstrate de aceştia şi cele ce trebuie folosite dovedindu-se bune pentru conducerea societăţii, fără a implica voinţa poporului, pentru că nu poţi mulţumi pe toată lumea, chiar şi în condiţiile unui grup social restrâns.
Nu putem să nu ne gândim în acest context la numele Democrit, purtat de marele filosof antic, care pare mai degrabă o poreclă ce ar însemna “cel care demonstrează cu ajutorul criteriilor, al argumentelor”. Acest lucru pune problema numelor diverselor personaje ce au rămas în istorie, cum ar fi Decebal, ce par să fie mai mult denumirea funcţiei sociale reprezentate (şeful a zece formaţiuni militare ale timpului numite balauri, după steagurile sub formă de cap de lup şi corp de dragon), decât un nume aşa cum îl înţelegem astăzi, cu toate că rădăcinile lor etimologice au un sens practic.
Democratia a fost preluata de greci de la traci (cu tot cu sistemul de vot), dar era (şi mai este încă, pentru că termenul nu a dispărut) o formă de alegere specifică reprezentanţilor unui strat social pe orizontala piramidei sociale, pentru participarea la nivelul superior de decizie. Are la bază principiul meritocraţiei orientate, în sensul că la un anumit moment, dintre aceiaşi "concurenţi", cu toţii la fel de merituoşi, unul dintre ei poate reprezenta mai bine interesele comunităţii de la nivelele inferioare în caz de război, dar la fel de bine, nu este potrivit pentru reprezentarea intereselor nivelelor inferioare ale societăţii în caz de criză economică, după talentele, capacitatea şi aptitudinile sale.
Oricum se fac grave confuzii între lideri, conducători, comandanţi şi şefi. Astfel, liderul nu e obligatoriu să fie şi conducătorul unei organizaţii, foarte rar un om putând avea ambele calităţi.
În orice caz, sistemul democratic de azi, care presupune reprezentativitatea preşedintelui prin alegeri de la nivelul de jos, este greşit, pentru că un lider, trebuie cunoscut de toţi cei ce-l votează, nu numai de unul sau doi, ori de un grup restrâns. Un conducător în schimb, are datoria de a uni interesele uneori divergente ale celor reprezentaţi de lideri şi nu trebuie să fie cunoscut de tot poporul, ci doar să aducă în faţa liderilor argumentele necesare şi suficiente pentru depăşirea unei anumite situaţii ce poate influenţa sau pune în pericol tot poporul. Problema este că un conducător nu este necesar în permanenţă, pentru că popoarele nu pot fi conduse, ele se dezvoltă în mod natural, fără nevoia unui conducător care să le spună oamenilor ce au de făcut. Ori "cunoaşterea" prin emisiuni televizate (din care numai în proportie de 5-10% exprimă realitatea), nu poate justifica o astfel de alegere "în orb", dupa faţadă.  
Cât despre statele occidentale, nu mai au mult si devin şi ele religioase, la fel ca cele islamice. Structurile sociale familiale nu trebuie confundate sau extinse la cele de stat. Sunt alte reguli, datorate dimensiunilor sistemelor sociale. Orice inginer ştie ca nu ai nevoie de proiectare să arunci o scândură peste un şanţ de 3 metri pe unde să treacă un om, dar când faci un pod de 2 km. peste care să treacă trenuri şi camioane, se schimbă povestea. Toate modificările astea de percepţie au fost făcute de politicieni în timp şi catastrofa se profilează deja.
            O expresie des întâlnită legată de democraţie este : “Atât pentru mase, cât şi pentru individ”. Individul evocat e cumva ceva superior individualităţilor ce constituie masele ? Aşa pare.
            Revoluţiile au eşuat pentru că deşi au înlocuit un sistem social depăşit, nu l-au înlocuit cu unul potrivit, doar au parcurs etape. Pentru un sistem social real, revoluţiile (în sens politic) nici nu ar trebui să existe.
            Acum se caută înlocuirea legislaţiei de tip naţional cu cea de tip corporatist, ori nu asta rezolvă situaţia, dar educaţia ar putea. Părinţii responsabilizaţi nu vor face decât atâţia copii pe care îi pot educa.
            Brexitul din 26 iunie 2016 a demonstrat că democraţia ca formă de conducere a unei societăţi prin alegere directă la nivelul maselor nu este potrivită pentru o populaţie numeroasă, cel puţin. Se spune democraţie participativă…
           Sistemul electoral trebuie stratificat prin diverse metode adecvate fiecărui nivel de organizare socială.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu