miercuri, 11 iulie 2018

Interpretare a Tabletei-Medalie Rosetti


       Imaginea de mai jos reprezinta ceea ce specialiştii numesc Tableta-Medalie Rosetti şi arată astfel :

Critici la alte interpretări 
          „Traducerea” dată de onor membrii academiei consemnată în ceea ce ei numesc cu emfază lucrare ştiinţifică sub numele de “Cogaioanele – Munţii Marilor Pontifi” este următoarea : „Pudio Ghebeleisis – Salmosis Uninominatus idem iudem Levi Samule”  despre puternicul, decentul Ghebeleisis-Salmosis Uninominatul (într-un cuvânt): Mii – Milioane de Militari Idoli şi Asemenea cu Levi – Samuel, Iudeu.” Serios, domnilor academicieni ? Aşa se numeau dacii pe ei înşişi, iudei ? Vi se pare că Levi e un nume neaoş românesc ? Cine vă plateste măi maimuţoilor, că „academicieni” în nici un caz nu sunteţi. Şi bineînţeles, nu sunt singurul care se revoltă împotriva acestei blasfemii produse de „onorabili” la comandă politică....
           În cartea lui Dan Romalo „Cronica getă apocrifă pe plăci de plumb ?”, interpretarea textului  de pe revers este : „Pentru (către) zeul înhămat lui Samuel a trimes la romani a sa nobilă la idolul (care) paternitate (moştenitori) dă”. Apare şi o interpretare în engleză :”He sends his noble wife in Roman teritory towards the god connected to Samuel, at the idol wich progeny bestows”. Adică un medalion ca un fel de scrisoare de acreditare la purtător pe care era înscris că nevasta nobilă a unui şef, fiind stearpă a fost trimisă în pelerinaj (ca la muntele Athos) la noii zei pentru a se ruga să lase un moştenitor. Această interpretare este legată de mentalitatea preconcepută a interpreţilor moderni, care cred că noi eram unii care se închinau la zei, deşi noi nu avem nici unul. Chiar dacă ar fi fost aşa, de ce s-ar fi rugat la zeii altora ? Dacă medalionul ar fi avut această funcţie, de ce nu s-a găsit la destinaţie, unde se poate presupune că destinatarul ar fi reţinut medalionul-acreditare ca dovadă a faimei sale de vindecător prin rugi la zeul (dumnezeul creştin abia apărut) conectat (cum ? înafară de poveştile biblice) cu Samuel  ? Ca să nu mai vorbim de faptul că istoricii susţin că Samuel ar fi trăit înaintea lui David, deci înainte de 1040 î.e.n. Acest lucru ar presupune că Samuel ăsta, specificat în textul medalionului după părerea unor „academicieni” ar fi fost cunoscut pelasgilor ca şi cum ar fi fost contemporan, lucru ce împinge datarea cu 1000 de ani mai înainte (şi apariţia creştinismului la fel), cu toate că celelalte tăbliţe găsite la Sinaia se referă la evenimente petrecute în jurul anilor în care au trăit Cezar şi Boero Bista şi nu ar fi avut sens păstrarea lui atâta timp, astfel încât el să rămână în istoria şi conştiinţa pelasgilor, chiar dacă la acea vreme graniţele lor se întindeau până în Palestina (graniţa veche). Deci ar fi vorba de un Samuel contemporan lui Cezar, al cărui imperiu fusese deja contaminat de credinţa creştină.
           Tot în cartea lui Romalo se specifică faptul că pe avers se află portretul lui Burebista (Boero Bista), ipoteză susţinută de asemănarea evidentă cu chipurile de pe alte plăcuţe dar şi de părerea că în textul imbricat în partea de jos (deşi în rest neinteligibil !?) ar apărea denumirea Sarmisegetusa, scrisă cu caractere apocrife de factură preclasică sau arhaică. Dar Boero Bista se afla în conflict cu romanii conduşi la acel timp de Cezar. Cum politica şi spionajul sunt vechi de când lumea, se poate presupune în această idee şi faptul că medalionul era destinat unei femei spion la curtea lui Cezar, fiind foarte probabil ca cei doi mari lideri să fi fost victimele unor asasinate reciproce puse la cale în acelaş an (44 e.n.- lucru încă nedemonstrat clar), dintre care cel la care a participat Brutus a rămas celebru. Această idee e susţinută şi de Romalo, care spune că :”Textul de pe reversul piesei sugerează că aceasta putea să fi fost un medalion având menirea unui document de însoţire şi de protecţie oficială, acordată pentru călătorie soţiei unui mare demnitar get.” Dar în acest caz medalionul-acreditare ar fi fost de aur şi nu de argint pentru a fi prezentat lui Cezar, cu toate că e posibil ca acreditarea să se fi făcut la un nivel mai mic. Atunci piesa ar fi trebuit să nu se găsească la Sinaia, ci la destinatar, singura explicaţie fiind că nu a mai fost folosit, ceea ce plasează confecţionarea lui după asasinarea lui Boero Bista. Deci nu ar mai fi avut sens păstrarea lui, decât pentru scrierea hronicilor, cu toate că ar fi fost destul timp 60 de ani pentru asta, până la cucerirea romană, moment la care tezaurul ar fi fost ascuns  (urmând a fi descoperit cu prilejul săpăturilor pentru castelul Peleş).
          Pentru susţinerea interpretării personale a textului, nu se explică de ce pe avers textul este scris cu simboluri „apocrife”, iar pe revers cu scrierea veche a pelasgilor, când în mod normal, ar fi trebuit ca textul să fie scris în latină, pentru ca destinatarul mesajului sa-l înţeleagă, fiind roman, după cum se sugerează în „traducerea” menţionată de Romalo, chiar susţinută de presupunerile de mai sus. În cazul în care ar fi folosit la însoţire pe lângă acreditare, atunci acelaş text trebuie să fi fost inscripţionat pe ambele feţe ale medalionului, unul în limba pelasgilor al căror teritoriu trebuia traversat de la resedinţa nobilului get până la graniţa cu Imperiul Roman, trebuind să fie înţeleasă de geţi, iar celălalt să folosească la traversarea teritoriului romanilor până la destinaţie, unde se presupune că textul ar fi fost citit în latină. Aversul, deşi în acest caz ar trebui să fie acelaş text scris cu caractere diferite, deosebirea dintre cele două figuri este clară, deci textul se referă la altceva, făcând-se probabil referire la două personalităţi diferite. În cazul în care ar fi fost acelaş text, şi figurile ar fi trebuit să fie similare. Aşadar, această presupunere nu se susţine.
          Dacă într-adevăr scopul medalionului ar fi fost cel prezentat mai sus, se mai ridică o problemă majoră : pe tot teritoriul roman ce trebuia traversat până la destinaţie, se vorbea şi scria în limba pelasgilor, iar implicit, latina se folosea numai de către administraţia de la Roma, ceea ce susţine inconsistenţa tezei „romanizării” poporului nostru.

Interpretare proprie a textului de pe reversul medalionului
        Cum interpretările anterioare nu se justifică din motivele arătate, cu toată sârguinţa şi buna intenţie demne de laudă ale domnului Romalo (al cărui nume înseamnă de fapt „al lui rom” deci fiul izgonitului, al „ereticului” care nu se supune legii străbune – în limbaj modern „fiul disidentului”), la descifrarea textului trebuie ţinut cont de scopul obiectului, de medalion, pentru a fi purtat agăţat la gât, iar inscripţia pe care o conţine trebuie să fie o învăţătură sau un concept important, care să fie mereu în atenţia purtătorului său şi în acelaş timp să informeze imediat un eventual interlocutor despre nivelul înţelegerii purtătorului său.
         Figura din mijlocul reversului medalionului, deşi pare portretul unui singur personaj, este de fapt figuraţia precursoare a zeului roman Ianus, cel cu două feţe, una cu care privea în trecut şi alta cu care privea în viitor. Profilul acesta chiar există sub forma unei stânci (parcă în Făgăraş, dacă-mi aduc bine aminte, deşi nu sunt sigur), care are această formă dacă te uiţi la ea parcurgând creasta muntelui. (nu-mi amintesc acum exact unde şi nu gasesc poza pe moment, dar reţin că profilul este identic, lucru ce m-a surprins iniţial, cu ani în urmă, când mai aveam timp să bat munţii).
         Cel mai probabil prima literă de pe primul rând este Γ şi nu Π
       Parantezele ţin locul unor semne de separaţie alcătuite din două semicercuri puse faţă în faţă. Este o problemă o succesiune de două astfel de semne, (pe rândul 4), ca şi acelaş semn pus orizontal pe rândul al şaselea. Semnele pot indica o anumită ordine de poziţionare a succesiunii în scopul criptării mesajului. Cel mai probabil în acest caz, faptul că se folosesc prescurtări ale cuvintelor, cele două semne de despărţire similare succesive, indicând faptul că prescurtările anterioare se pronunţă împreună.
Π(sau Γ)VΔΙ  ()                    pudi - poţi, sau mai repede  gudi, adică ghid. Dacă interpretăm cuvântul ca fiind înghesuit fară spaţii din lipsa de loc pentru adăugarea acestuia, se poate interpreta ca „poţi veni” ori  „poţi vedi (vedea)”
AT ΛEVΛ VE                      at levl ve – at de la atinge - nivel mare, (ΛEVΛ -similar cu forma fonetică rămasă în engleză : level) - ve de la veni. Considerând că litera V s-ar putea citi în interiorul cuvântului U, ca în latină, ar putea fi interpretat „ca leul de”, cu toate că leul nu este un animal specific arealului carpatic, deşi pelasgii aveau cunoştinţă de existenţa unor astfel de animale.
Z(S)AM   VEΛ                   zam vel – cel mai probabil domnul Zalmoxes (cum e şi azi apelativul „vel” Cum este vel pitar, vel vornic, etc., un fel de formulă de respect, care este şi azi rădăcină a unor cuvinte cum ar fi veleitate, cu sensul de talent, îndemânare, aptitudine ). Legarea celor două fragmente sub forma Samuel pare a fi corectă dacă nu se ţine seamă de limba română arhaică în care de fapt a fost scris textul. Prin coroborarea cu textul de pe rândul anterior, se poate interpreta şi ca „poţi (de)veni [sau poţi vedea] ca leul Zalmoxe” . Ambele variante au acelaş sens împreună cu restul textului.
()()       NΣO                          nso  a se însoţi , a fi la fel.
NT ()    PI ()                          nt  ri a nutri, a aspira la, a fi ca
MVN        ()Σ () pus invers    mun s   (munţi)
N()  BAΛIEΛ                        n (no sau din )  valiel  - nu în vale sau nu la vale
Aici, forma lui B, este mult mai apropoiată de cifra 8, deci
N()  8 AΛIEΛ             n – probabil al  8 – este evident în acest caz un număr şi aliel =  -lea probabil expresie echivalentă cu forma modernă a numeralului ordinal. Si astazi se mai foloseste pronuntia "al optalea", cu o grafie asemanatoare textului din tablita. Este posibil sa fie si un joc de cuvinte, tinând cont de semnul () pozitionat invers, anterior expresiei.
()EΔO [sau ()]A(sau Λ) ()      pentru că edol  nu are sens, probabil că, mai repede este
()EΔ () A(sau Λ) ()                ed – cel mai probabil rădăcina iniţială a cuvântului edict, sau poruncă sau comandament şi litera a – probabil prescurtarea lui „de la”
ΠATPΔ ()                               pater, tata

    Inscripţia se poate interpreta astfel ca „ Ghidul (calea) prin care poţi ajunge la nivelul mare al virtuosului (învăţatului, priceputului) Zalmoxes este să urci muntele (cu sensul de a te înălţa spiritual), nu să cobori la vale (cu sensul de a te coborî spiritual). A 8-a poruncă a tatălui.”
     O a doua interpretare care nu schimbă cu nimic esenţa mesajului ar fi : „ Dacă vrei să vezi [sau calea prin care poţi să vezi] ca leul virtuţii, Zalmoxe, trebuie să urci muntele din vale [în sensul de a porni învăţătura de jos, de la bază] A 8-a poruncă a tatălui.”
     O interpretare ceva mai contrasa si mai bine exprimata în limbaj modern ar fi  „ Dacă vrei să vezi [sau calea prin care poţi să vezi] ca leul virtuţii, Zalmoxe, trebuie să alegi calea de mijloc. A 8-a poruncă a tatălui.”
     Acest text este în esenţă una din cele 45 de legi belagine, probabil forma sa iniţială, concisă, care prin dezvoltări explicative ulterioare făcute în transcrieri succesive şi influenţa religioasă a ajuns să aibă forma : „Dincolo de acestea se afla iubirea, voinţa, curajul, răbdarea, modestia şi ele ridica omul cu adevărat. Acestea sunt cele ce te apropie de Focul cel Veşnic şi,prin ele, calea ta urmează calea zeilor, dar îngroparea lor te arunca mai jos de dobitoace. Doar prin ele primeşti adevărata cunoaştere şi înţelepciune, adevărata putere, adevărata bucurie, adevărata bogăţie, rodnică şi trainica lucrare.” A doua interpretare este mai apropiată de sensul dezvoltării ulterioare a înţelesului acestei legi.
      Ca o observaţie foarte importantă este utilizarea cifrei 8, deşi se presupune că cifrele numite arabe au apărut mult mai târziu. Cu toate că se poate crede pe această bază că de fapt semnul reprezintă litera B şi nu cifra 8, asemănarea este prea evidentă şi pe deasupra, chiar deformată în unele texte, litera B are caracteristica distinctivă a barei din laterala stângă, ce nu se observă la semnul de pe medalion. Acest lucru întăreşte ipoteza intuitivă că anterior hronicilor acceptate de „onor academicieni” a existat o cultură globală în care erau prezente cifrele numite azi arabe şi limba era comună. Se susţine acest lucru inclusiv de legenda biblică a turnului Babel.cifrele numite azi arabe şi limba era comună. Se susţine acest lucru inclusiv de legenda biblică a turnului Babel.

Interpretare proprie a textului de pe aversul medalionului
     Am primit prin bunăvoinţa d-lui Puiu Silviu Raicof o imagine mai clară cu aversul medalionului, împreună cu transpunerea în alfabetul modern al semnelor corespondente, despre care se crede că ar fi corectă, deci utilă atât unei analize care să o confirme, cât şi uneia care să o infirme.
Cum unele semne de pe aversul medalionului seamănă foarte bine cu cele ale alfabetului chirilic ca variante grafice stilizate şi simplificate, poate ar trebui specificat că alfabetul chirilic a apărut mult mai târziu (secolul al IX-lea e.n.) fiind creeaţia călugărilor Chiril şi Metodiu (născuţi în Tesalonicul bizantin, o zonă bilingvă, cu vorbitori de proto-slavonă și greacă) pentru închegarea unei scrieri distincte, ca urmare a invitației făcute de prințul Rastislav al Moraviei Mari (Cehia de azi) de a propovădui creștinismul pe meleagurile din inima Europei.   
     Cum aceşti călugări erau nişte învăţaţi faimoşi, apropiaţi de sursa învăţăturii lor, este de presupus că aveau cunoştinţă inclusiv de forma veche a scrierii tracice de unde s-au inspirat, având în vedere că formele literelor postrunice (mi-am permis inventarea termenului pentru denumirea acestui tip de semne) seamănă foarte bine cu formele literelor chirilice (prezentate mai sus). Acest lucru arată că slavii nici măcar nu au avut o scriere până în sec.IX e.n.(!), ca să nu  mai vorbim de „împrumutul” a 15% din vocabularul limbii române de la slavi, clamat cu nemărginit tupeu şi azi de unii susţinători târzii ai stalinismului, relicve ale unei epoci apuse şi nedorite ce s-a abătut asupra poporului nostru în a doua jumătate a secolului trecut (cu care însă trebuie să ne purtăm cu prudenţă cel puţin până recuperăm teritoriul Moldovei, Transnistriei şi Bucovinei aflate acum sub influenţa lor).
      Este necesară pentru început o scurtă privire asupra alfabetelor cunoscute azi şi originile lor.
    Multe semne de pe medalion seamănă cu cele ale alfabetului glagolitic, cel mai vechi alfabet cunoscut folosit pentru a reprezenta limbi slave în scris, probabil precursor al celui chirilic „prelucrat” apoi de Chiril şi Metodiu. Numele lui este o invenție modernă, a fost derivat din substantivul reconstruit din limba slavă veche, glagolъ, care înseamnă „limbaj” sau „exprimare”. Întrucât verbul „glagolati” are semnificația de „a vorbi”, „a rosti”, glagoliticul a fost uneori supranumit „semnele care vorbesc”. Alfabetul conţinea 41 de litere (prezentate mai jos)
           
Litera
Alfabetul Chirilic

Slavona bisericii vechi (înainte de 1830)
Slavona bisericii noi (după 1830)
Semnificatie, origine şi observatii
А
Azъ
Az
Se pronunţă ca „azi”, asemănătoare cu alfabetul fenician (aleph) sau semnul crucii
Б
Buky
Buky
Literă, la noi se mai spune şi azi „buchea cărţii”
В
Vědě
Vedi
„a şti” – de remarcat similitudinea fonetică cu vedele din hindusă (Rig Veda- Imnurile cunoaşterii). Sens asemănător cu latinul V
Г
Glagoli -u
Glagoli
A face, sau a vorbi, sens asemănător cursivului grec gamma (γ)
Д
Dobro
Dobro
Bine, bunătate, sens asemănător cu grecescul Δ
Є,Е,Э
Jestъ
Jest
Poate o literă samariteană ori sens asemănător cu grecescul sampi ϡ
Ж
Živěte
Zhivete
Viaţă, posibil copticul janja ϫ, asemănător cu semnul peştilor din astrologie
Ѕ
Dzělo
Dzelo
Foarte (asemănător cu zelos din română)
З
Zemlja
Zemlja
Pământ, sol; sens asemănător cu grecescul theta θ

I

Izhe
І,
 Ї
Şi, sau cu (asimilabil cu modernul &), posibil sens asemănător cu Iota grecesc cu dieresis sau umlaut
И, Й
Iže
Izhe
Care este (de la Dumnezeu, cel care este) , acela posibil păgân, un om ce primeşte energie spirituală
Ћ, Ђ
Djervь
ǵervь
Probabil copac, pădure
К
Kako
Kako
Cum, sens asemănător cu ebraicul qoph ק‎
Л
Ljudie
Ljudi
Lume, oameni, sens asemănător cu grecescul λ
М
Myslite
Myslete
Gând, gândire, sens asemănător cu grecescul mu μ
Н
Našь
Nash
Se pronunţă asemănător cuvântului rusesc наш – al nostru
О
Onъ
On
El, probabil referire la Dumnezeu
П
Pokoj
Pokoj
Calmitate, pace, sens asemănător cu grecescul arhaic pi π
Р
Rьci, ьtsi
Rtsi
Vorbeşte, spune, sens asemănător cu grecescul rho-ρ
С
Slovo
Slovo
Literă, cuvânt, vorbire. Asemănător cu un semn considerat pagân, un om care emite energie spirituală
Т
Tvrьdo
Tverdo
Solid, tare, sigur, probabil sens asemănător cu grecescul tau τ
У
Ukъ
Uk
Înţelegător, iluminat, probabil onъ şi izhitsa legate
Ф
Frьtъ
Fert
Probabil sens asemănător cu grecescul phi φ, deşi Frьtъ s-ar putea citi ca românescul „fârtat”, frate, folosit în româna arhaică şi pentru natură, cu sensul ulterior de Dumnezeu
Х
Xěrъ
Kher
Pare a avea înţelesul literelor latine şi glagolitice h
Ѡ
Otъ
Oht
Probabil o ligatură între onъ şi imaginea sa în oglindă
Щ
Šta/Šča
Shta/ Shcha
Ligatură suprapusă între sha şi tvrьdo
Ц
Ci, tsi
Tsi
Formă pentru ebraicul  tsade ץ final
Ч
Črьvъ
Cherv
Probabil vierme, similar cu shta, poate şi cu ebraicul tsade צ
Ш
Ša
Sha
Linişte, tăcere, probabil cu sens similar ebraicului shin ש‎
Ъ
Jerъ
Yer
Posibilă modificare pentru onъ. În rusă se foloseşte ca „semn moale”, fără valoare fonetică proprie (accent grav).
ⰟⰉ
Ы
Jery
Yery
O ligatură care se putea citi ca două semne separate, dar în rusă se foloseşte acum ca „semn tare”, pentru accentuarea semnului anterior (accent ascuţit)
Ь
Jerь
Yer`
Asemănător cu Ъ
Ѣ, Я
Jatь, Yatь
Yat, Ya
Posibil un epigrafic grecesc alpha Α. În rusă, Я este folosit pentru „eu”
Ё
-
-
La acea vreme nu exista Ё
Ю
Ju, yu
Yu
Deşi originea nu pare să fie cunoscută, este folosit în limba română veche, ca particulă ce însoţea numele domnitorilor, care însemna de fapt eu, cu trup şi suflet „Ю Mircea, mare voievod şi domn...” Se mai întâlneşte în biserici, lângă numele sfinţilor, după citatele care le-au fost atribuite
Ѧ
Ensь
Ensu
Yus minusculă (cursivă) cu sens probabil asemănător grecescului epsilon ε, pentru a indica pronunţia nazală.
Ѩ
Jensu
Jensь
Probabil ligatură între jestъ şi ensь nazale
Ѫ
Onsu
Onsь
Ligatură între onъ şi ensь nazale
Ѭ
Jonsu
Jonsь
Ligatură între o literă oarecare şi ensь nazale
Ѳ
Thita
[Thita] Fita
Probabil sens asemănător cu grecescul theta θ
Ѵ
Ižica
Izhitsa
Un posibil precursor pentru y ?

      Ca o paranteză explicativă, se poate spune că alfabetul a fost descoperit şi la situl arheologic Basarabi-Murfatlar (la o distanță de 15 km de litoralul Mării Negre, pe malul drept a ceea ce a fost Valea Carasu, acum Canalul Dunăre-Marea Neagră), pe 11 iunie 1957, în urma unor lucrări de extindere a zonelor de exploatare a cretei. Situl a fost datat pe baza indicației unei inscripții din naosul „bisericii” numită „B4” : leat 6500, ceea ce înseamnă anul 992. Acest lucru confirmă existenţa unui calendar numit „gregorian” cu mult înainte de adoptatrea lui de către de Papa Grigore al XIII-lea (al cărui nume l-a primit acest calendar) la 24 februarie 1582. Se presupune că acest calendar este o modificare a calendarului iulian anterior introdus de Iulius Cezar în 46 î.e.n., intrând în uz în anul 45 î.e.n. (sau 709 ab urbe condita- de la fondarea oraşului). Astfel, anul astronomic, care este mai lung cu 11 minute decât anul iulian mediu, duce la acumularea unei zile diferență în 128 de ani. S-a spus că Cezar era conștient de imperfecțiunea calendarului propus, dar a considerat că este vorba de o problemă minoră. De fapt, motivul real este că voia să renunţe la ştiinţa moştenită de la tracii pelasgilor (expresie ce poate fi interpretată în termeni moderni ca „urmaşii luptătorilor din vechime”), având în vedere că voia să „recucerească” teritoriul înaintaşilor săi, lucru ce l-a adus în poziţie de rivalitate cu Boero Bista şi trebuia să demonstreze cumva locuitorilor Romei superioritatea culturii „renegaţilor” faţă de cea a poporului de origine şi care din acea perioadă a început să fie numit „barbar” cu sens peiorativ,  Faţă de obiectivul propus, era într-adevăr o problemă minoră.  
    Această „mişcare” politică (de a denumi pelasgii „barbari”) avea rolul de a minimaliza superioritatea tracilor în conştiinţa legiunilor şi generalilor săi, ceea ce inhiba cu siguranţă avântul trupelor în luptă, căci după cum spune Densuşianu care citează tradiţiile grceşti transmise peste istorie “Pentru poporul grecesc, pelasgii erau cei mai vechi oameni de pe Pamânt. Rasa lor li se părea atat de arhaică, atât de superioară în concepţiuni, puternică în voinţă şi în fapte, atât de nobilă în moravuri încat tradiţiunile şi poemele greceşti atribuiau tuturor pelasgilor epitetul de „divini”, dioi, adecă oameni cu calităţi supranaturale, asemenea zeilor, un nume, ce ei întru adevar l-au meritat prin darurile lor fizice şi morale.” şi citând pe Appoloniu din Rhodos (cărţile despre origini ale lui Aristo din Chios şi Dionysiu din Chalcida), spune că arcazii, o ramură a pelasgilor, “au fost pe pamânt încă înainte de ce Luna ar fi apărut pe ceriu.”. Evident, în conformitate cu aceste descrieri pe care cu siguranţă le cunoşteau, legiunile romane nu erau prea încântate să lupte cu războinicii traci. Se mai poate aminti aici că mai demult, grecii nici nu aveau curaj să treacă Dunărea, numită de ei Okeanos Potamos, dincolo de care auziseră că erau păduri nesfâşite, pline de vietăţi înspăimântătoare. Tehnica aceasta a minimalizării superiorităţii adversarului sau mai nou a oponentului ideologic e folosită şi azi (vezi propaganda actuală a statelor vestice cu privire la români, care sunt consideraţi acolo ca fiind corupti, hoţi, nespălaţi, etc., deci „barbari”, cu toate că în societăţile respective românii aflaţi acolo ocupă poziţii sociale onorabile şi de foarte multe ori de frunte).
     Revenind, faptul că în anul 992 e.n. se folosea la noi calendarul „gregorian” (folosit şi azi), repus în drepturi în lumea vestică (cuprinsă de „febra” creştinismului) abia în 1552, dovedeşte faptul că scrierea şi ştiinţa au fost păstrate aici, în ciuda tuturor vicisitudinilor ce ne-au încercat poporul, dar a fost sursă de inspiraţie şi pentru celelalte popoare care nu aveau încă o scriere.
      Nicolae Desuşianu în “Dacia preistorică”, o lucrare controversată din motive evident politice, spune că “Dupa traditiunile religioase ale ebreilor, a existat pina la intemeierea Babilonului ­numai o singură limbă uzuală peste întreg pămintul. „Şi era peste tot pământul o singură limbă, şi vorbire' - ne spune cartea I a lui Moise.” – (capitolul XLI. - Limba pelasgă 1 limba pelasgilor după tradiţiunile biblice şi homerice), ceea ce susţine ideea că ar fi existat o civilizaţie anterioară celei cunoscute, numită de grecii antici şi hiperboreană, ce vorbea o limbă comună, ai cărei urmaşi ar fi fost tracii. Chiar cuvântul “trac” poate fi tradus în limbaj modern ca urmaş, provine din limba latină unde „traces” înseamnă urme, şi se mai păstrează şi în alte limbi, cum ar fi engleza, sub aceeaşi formă şi cu acelaş înţeles (chiar dacă folosind un accent diferit în vorbire), aşadar traci însemnă urmaşi direcţi ai pelasgilor, adică ai luptătorilor. Sensul se mai păstrează şi acum în limba spanoilă unde „peleas” înseamnă „luptă”, sensul iniţial fiind de luptător, nu războinic, căci război presupune un oponent, pe când luptător sugerează mai mult o confruntare cu propriile limite. Este posibil ca sensul să se fi păstrat ca reminescenţă a luptelor pe care pelasgii le-au purtat cu inzii, amintite în epopeile  Ramayana şi Mahabharata, iar tracii, destul de precis identificaţi pe anumite teritorii de istoricii greci antici, să fi fost un fel de veterani ai acestor lupte, ce au fost împropietăriţi pe un teritoriu propriu, obicei care s-a păstrat până în epoca moderna (în 1921, legea agrară prevedea şi împărțirea pământului rămas de la latifundiarii imperilor destrămate către țăranii direct participanți la Primul Război Mondial.)
      Găsim unele indicii despre ,,limba zeilor” la filozoful Iamblichos (240-320 e.n.), ce ne lămurește în scrierea De Mysteriis vii, 4 astfel: ,,Căci zeii au fost cei care i-au învățat pe oamenii din națiunile sacre... întreaga lor limbă sfîntă. Cei care au învățat primele nume ale zeilor, le-au amestecat cu propriile lor limbi... și ni le-au transmis astfel.” Autorul recunoaște explicit că ei, grecii cei pricepuți în toate ale filozofiei, au primit înțelepciunea de la ,,națiunile sacre” prin ,,limba sfîntă”! Mai înainte am arătat că aici, în jurul Carpaților, a fost zidit Neamul Omenesc. Iar acest adevăr îl știa toată antichitatea. De pe aceste meleaguri au plecat în mai multe direcții migrații pe parcursul a cîtorva milenii, iar neamurile respective se considerau ,,sfinte”, ,,sacre” sau ,,scoborâtoare din zei”. Aceştia au fost cunoscuţi ca egipteni, filisteni, martu și emeși (sumerieni). La aceste popoare făcea trimitere filozoful grec în scrierea sa. Așa cum la egipteni religia se slujea într-o limbă aparte folosindu-se și o scriere particulară, tot așa și pe tăblițele de plumb ale geților (care nu sunt un „trib”, ci mai degrabă desemnează comunităţi specializate de agricultori – idee susţinută şi de folosirea particulei lingvistice „g-” la începutul denumirii, ca în cuvântul „glie”; chiar dacă dintre ei făceau parte membri cu diverse meserii), apare pe lîngă scrierea obișnuită și una religioasă, adică a zeilor. Dar nu astfel cum ne-am putea gândi, prin folosirea unor semne ori ideograme ori simboluri separate în scriere, ci chiar folosind semnele grafice şi cuvintele existente prin interpretarea lor sub formă proprie, figurată sau vulgară (în sens de comun, obişnuit), ceea ce face ca traducerea tăbliţelor să fie atât de controversată. Chiar şi în zilele noastre traducerea din limba română în alte limbi este dificilă din acest motiv, limba permiţând amestecul sensurilor cuvintelor în aceleaşi construcţii lingvistice, chiar numai modificarea topicii cuvintelor putând influenţa puternic înţelesul propoziţiilor sau frazelor formate.
     Poate este bine să se prezinte aici şi alfabetele ebraic şi grec, care după denumirile date literelor (mai precis grafemelor) este evident că au avut o origine comună. Este de presupus că „popoare” minuscule sau migratoare nu puteau transporta în migraţia lor cunoştinţe foarte avansate, ci doar reminiscenţe ale unei culturi anterioare. Totuşi, influenţa  pelasgică a tracilor întâlniţi pe teritoriile în care s-a oprit migraţia (cum ar fi Grecia modernă), se face resimţită din plin, migratorii preluând cu totul cultura urmaşilor pelasgilor şi interpretând-o după nivelul lor de înţelegere. Mai jos sunt prezentate prin comparaţie alfabetele ebraic şi grec.

ALFABETUL EBRAIC
ALFABETUL GREC
Aleph
Alpha
Beth
Beta
Gimel
Gamma
Daleth
Delta
He
Epsilon
Vau
Vau
Zayin
Dzeta
Heth
Eta
Teth
Theta
Yod
Iota
Kaph
Kappa
Lamed
Lambda
Mem
Mi
Nun
Ni
Samekh
Xi
Ayin
Omicron
Pe
Pi
Sade
Psi
Koph
Khi
Resh
Rho
Shin
Sigma
Tav
Tau
























 Trebuie observat aici că deşi reprezentarea fonetică a literelor este asemănătoare, spre deosebire de limba română, unde litere reprezintă vocale şi consoane (rareori diftongi sau triftongi). acestea au practic o denumire, aşa cum au semnele hieroglifice. Semnele grafice pentru majuscule şi minuscule sunt confuze, de exemplu o (omicron- o mic) ar trebui să fie aibe majusculă pe Ω (omega- o mare). În schimb, apare ω (omega – o mare) sub formă de minusculă, de literă mică. La fel şi litera s ca σ (sigma) pentru milocul cuvântului dar şi ς (tot sigma) pentru sfârşitul cuvântului, ambele cu aceeaşi valoare fonetică.
      Acest lucru arată că la preluarea alfabetului, populaţiile ce l-au preluat, nu cunoşteau semnificaţia grafemelor ce reprezentau sunete, ci le-au asociat cu denumiri mai apropiate de înţelesul lor şi le-au utilizat după poziţia apariţiei lor în textele după care au fost imitate, fără a înţelege cu adevărat semnificaţia poziţionărilor. Încă o observaţie interesantă este că denumirea literelor are un caracter didactic pentru nivelul elementar, de învăţare a formei literelor, aşa cum se procedează şi azi la clasele primare, asociindu-se grafemul cu primul sunet dintr-un cuvânt rostit şi comun, foarte elementar : O-oi, B-boi, M-măr, etc. Aceasta demonstrează că de fapt întreaga comunitate era analfabetă, ceea ce ne poate face să credem că hixoşii au fost alungaţi din Egipt nu ca urmare a unui complot, aşa cum afirma Josephus (n. 37 e.n, Ierusalim, d. 100 e.n, Roma – lucru de înţeles dată fiind originea sa) ci mult mai probabil ca urmare a preluării unor cunoştinţe restricţionate, probabil chiar alfabetul printre ele, despre care este de presupus că nu era accesibil sau permis tuturor, ci numai clasei sociale conducătoare.

      Considerând suficientă această scurtă expunere pentru a putea urmări logica justificărilor date interpretărilor textului, se poate trece la interpretarea semnificaţiei de pe aversul medalionului, prin comparaţie cu interpretarea propusă de dl. Puiu Silviu Raicof chiar pe imaginea trimisă.

     Interpretarea propusă ar putea ar putea fi transpusă în limbaj modern sub forma : „Kiesoniu, omorât la Sarmisegetusa”, ori „Kiesoniu îşi dă (sau şi-a dat viaţa, ori ş-ar da viaţa pentru Sarmisegetusa”. Mato are însă mai mult sensul de a fi fost ucis (evident de către altcineva), la fel cum s-a păstrat şi în spaniolă : matar- a omorî, a ucide, deci mai puţin sensul de sacrificiu voluntar. Se pune întrebarea cine ar fi fost acest Kiesoniu. Având în vedere că numele este foarte apropiat de „Koson”, nu este totuşi cazul să fie considerat o monedă, datorită inscripţiei foarte lungi de pe revers. O monedă ar fi avut inscripţii mult mai scurte, chiar dacă ar fi avut text pe ambele feţe. Unii istorici afirmă că staterii (monedele) de aur cu inscripţia ΚΟΣΩΝ descoperiți în zona cetăților dacice din Munții Sebeșului ar fi fost emiși de Koson, iar acesta ar fi identic cu regele Cotiso menționat de izvoarele antice. Identificarea lui Cotiso cu Coson s-a făcut după o variantă a textului lui Suetoniu (Augustus, LXIII, 4) prezentată în unele manuscrise drept „Cosoni Getarum regi”. Alți istorici pleacă de la premiza existenței a doi regi, cu nume apropiate, unul dac și unul get, variantă mult mai apropiată de adevăr, din mai multe motive, din care cele mai importante ar fi confuzia între semnificaţia termenilor „trib” şi „categorie socială” cum de fapt se împărţeau pelasgii după diviziunea socială a muncii şi semnificaţia cuvântului rege, care având la bază rădăcina „re” de la „res” – lucruri, indică faptul că rege ar însemna cel care stăpâneşte lucrurile, „tainele” unei ocupaţii de bază, sfaturile, îndrumările şi comenzile, practic deciziile tehnice şi administrative ale acestuia fiind implicit urmate de cei cu ocupaţia respectivă, pentru desfăşurarea în bune condiţii şi cu rezultatele dorite a ocupaţiei lor (un fel de echivalent al unui CEO, sau primar modern). Deci cea mai probabilă concluzie este existenţa unei astfel de persoane.
     Interpretarea are câteva probleme semantice, implicit de logică, şi chiar de scop în care ar fi fost folosit medalionul. Prin coroborare cu interpretarea reversului medalionului, sunt mai multe variante, considerând corectă interpretarea de pe avers. În primul caz, coroborând interpretarea aversului cu cea dată pentru revers de academicieni, scopul medalionului ar fi fost de recunoaştere a unor fapte importante, adică uciderea lui Kiesoniu, de către cel menţionat pe revers, Salmosis din neamul evreilor lui Levi şi Samuel, în numele zeului Gebelesis. Ar avea sens, în cazul în care medalionul ar fi fost purtat numai în anumite cercuri, potrivnice tracilor, dar în acest caz e puţin probabil ca acesta să fi fost găsit împreună cu celelalta tăbliţe de la Sinaia, doar dacă nu cumva a fost luat ca dovadă a uciderii trădătorului ce l-a ucis la rândul său pe Kiesoniu. Cu toate acestea este problematică folosirea efigiei lui Ianus pe reversul medalionului, nespecifică evreilor la acea vreme.
     În cazul în care interpretarea este legată de  funcţia de „scrisoare de acreditare” a soţiei unui nobil pelasg la „locurile sfinte” pentru ritualuri de fertilitate, nu ar fi fost legată de moartea nobilului său soţ sau cea a unui membru al familiei şi nici măcar de ideea unui sacrificiu în acest sens, ştiut fiind că pelasgii nu aveau astfel de obiceiuri sau tradiţii.
     O altă problemă este că aproape cu siguranţă semnele de pe aversul tăbliţei reprezintă concepte exprimate silabic şi mai puţin litere în sine, aşa cum înteleg eu structura limbii române, ale cărei cuvinte sunt alcătuite din silabe ce determină împărţirea termenilor noţiunilor pe clase semantice şi mai puţin pe familii de cuvinte aşa cum se procedează în mod curent şi superficial în analizele lingvistice moderne. Trebuie spus şi că de fapt pronunţia literelor în alfabetul chirilic ori glagolitic se face majoritar prin grupuri de sunete, mai puţin prin sunete simple. A, a; Б,Be; В,Ve; Г, Ghe; Ѓ, Dje           ; Е,Gje; И, Dze; etc. , sau: Ef,Х; Ha,Ц; Țe,Ч; Ce, Џ;,Ge, Ш; Șa, Щ; Șt/Șci, Ъ.
     În primul rând, este ciudat sensul de citire propus, care deşi pe inscripţii miceniene de tipul linear A sau B permite citirea în ambele sensuri, se pare că aici nu este cazul, scrierea fiind mult mai evoluată faţă de cea miceniană, fiind evident cu cel puţin 1000 de ani mai nouă.
    În cazul în care poziţia semnului T19 este corectă, ţinând cont de poziţionarea lui faţă de efigia centrală, în cazul în care ordinea de citire ar fi cea sugerată, semnul ar trebui să fie poziţionat invers, cu picioruşele ce ies în lateral spre interiorul medalionului, fiind puţin probabil ca orientarea literelor să fi fost pe verticală, faţă de poziţionarea faţă de conturul marcat prin puncte ce reprezintă şi azi linia de bază faţă de care se face citirea, literele fiind normal să fie poziţionate perpendicular pe tangenta la cercul medaliei din dreptul literei. Faptul că toate scrierile europene provin din cea latină, sau greacă urmaşele evidente ale celei pelasgilor se citesc de la stânga la dreapta, ar fi fost anormal ca această inscripţie să fi fost proiectată să fie citită invers, aceasta fiind o caracteristică a scrierilor din orientul apropiat. Urmărind această logică, dacă acestea sunt nişte falsuri, aşa cum se sugerează de unii istorici, ele ar fi fost făcute de cineva care era obişnuit cu această scriere, deci semit sau arab, în nici un caz român.
    Semnul I6 este foarte asemănător literei chirilice Ч (che), care este un triftong, şi nu un sunet simplu ceea ce sugerează că era exprimarea unei idei, nu a unui sunet individual, distinct.
    Literele O4 şi O13 seamănă mai degrabă cu litera Φ (fi) din scrierea grecească, şi se vede clar că au accente diferite.
   Litera O9 în schimb, pare să semene mai mult cu litera grecească Θ (teta), având liniuţa dintre cele două arce de cerc, orietată invers, pe orizontală.
   Literele notate N şi N10, dacă se scriu în picioare (cum ar fi normal, seamănă mai mult cu litera latină F)
   Literele A şi A15, seamănă mai mult cu o siluetă antropomorfă care ridică braţele ca şi cum s-ar ruga.
     Literele U12 şi U20 nu seamănă deloc între ele, ceea ce înseamnă că sunt diferite. Litera U20 pare mai degrabă ilustrarea unui concept după poziţionarea separată, ca şi cum ar fi un indice al literei T19, ca în formalismul matematic modern, după aspect Yin-Yang. Litera U12 în schimb, poziţionată aşa cum am sugerat, este asemănătoare semnului grecesc Ψ (psi), iar I11, seamănă cu semnul grecesc γ (gamma) sau ν (niu)
    Semnele indicate cu  S8 şi S14 deşi sunt asemănătoare cu litera S, însoţesc în ambele cazuri câte o altă literă : A15 şi O9 (de această dată în partea superioară), ceea ce indică un accent sau poziţionare formalizată cu rol de distincţie, ca în matematica modernă, de exemplu  .
    Semnul notat cu E7, seamănă mai mult cu litera grecească ϒ (upsilon)
    Semnele marcate cu Z21,K5 şi A2 nu par a avea corespondenţe sau asemănări grafice cu semne ale alfabetelor cunoscute,la fel cu cele marcate cu M1 şi M17.
   Semnul asociat diftongului GE18, pare în schimb să fie asemănător literelor chirilice Ш (şa) sau Щ (şcea).
    Cu toate acestea, se observă că formele arhaice ale scrierii chirilice sunt mai apropiate de forma celor de pe medalion : ІА - A iotifiat; Ѥ - E iotifiat; Ѧ - Ius mic; Ѫ - Ius mare; Ѩ - Ius iotifiat; Ѭ - Ius iotifiat mare; Ѯ – Xi; Ѱ – Psi; Ѳ – Fita; Ѵ – Ijița; Ѷ - Ijița okovî; Ҁ – Koppa ; Ѹ – Uk; Ѡ – Omega; Ѿ – Ot; Ѣ – lat.
    Prezenţa literelor aşazis non-slave (din motivele istorice cunoscute), cum ar fi : Ӂ - Ge moldovenesc; Ҩ - Kha abhaz; Ҧ - Pe abhaz; etc. ce au asemănări formale cu cele de pe medalion, sunt dovada clară a originii comune a alfabetului dintr-unul sacru primordial, din care unele caractere au fost folosite chiar şi în limbile turcice, cum ar fi azeră, turkmenă sau uzbecă.
     Considerând asemănarea formelor, putem spune că o variantă mai veche a acestui tip de scriere a fost folosită pentru textul de pe aversul medalionului. Acest lucru sugerează că de fapt se considera acest tip de scriere ca fiind al înaintaşilor, un fel de scriere sacră, iar cea de pe revers, hieratică. Scrierea sacră trebuie să fi avut totusi şi sensuri ascunse, datorită vechimii şi fusese cumva abandonată în favoarea celei hieratice, tot aşa cum până astăzi din scrierea hieratică de acum 2000 de ani, s-au păstrat în limba română modernă numai caracterele latine. Chiril şi Metodiu, fiind învăţaţi, au observat că scrierea sacră a început să fie abandonată şi au dorit cumva să o salveze, punându-i semnele în alfabetul chirilic, care după cum chiar prinţul Ratislav dorise, avea să fie folosită în scrierea textelor sacre (de aceasta dată creştine).
      Putem spune astfel că citirea textului se poate face la fel cum se face şi azi citirea de pe textele medaliilor, adică de la stânga la dreapta, în sensul acelor de ceasornic, cu excepţia textului de jos, ce poate fi citit în acelaş fel pe orizontală. Se pot folosi semne din ambele alfabete, cel glagolitic şi chirilic arhaic sau modern, considerând că unele semne de pe medalion au fost simplificate pentru o citire mai uşoară, chiar dacă probabil aveau alte valori fonetice în scrierea originară.

     
    
       Am renumerotat grafemele de pe avers cu numere de la 1 la 12, cele de pe rândul de jos (orizontale) cu O şi indici de la 1 la 6, iar pe cele interne cu I, şi indici de la 1 la 6. În interior, au mai rămas nenumerotate două semne care nu par a fi litere, ci au alte semnificaţii.
Pe porţiunea curbă sunt 12 caractere : din care sunt unele ce pot fi citite şi invers
1)      Ѱ - Psi; sau ps, ori aşezat invers, în, sau îm, care este o literă arhaică a alfabetului chirilic folosit pentru scrierea limbii române pentru reprezentarea grupărilor de sunete "în" și "îm" (înainte de 1830), lucru puţin probabil, datorită orientării propuse. Interpretarea cea mai probabilă : Pi (pe), de, pe sau de pe sau ce (care)                           
2)      Ѵ – Chirilicul l(î)jiţa; orientat invers, similar literei greceşti Λ (lambda), mai puţin probabil asociat cu chirilicul Л (El). Interpretarea cea mai probabilă : lâjiţa (laviţă, întindere)
3)      Њ – Nje sau Љ – Lje, sau Ћ - Ce ; sau Ђ Dje. Interpretarea cea mai probabilă : De, pe sau de pe sau ce (care)
4)      Ѳ - th, ft, sau thita are o formă apropiată, deşi în conjuncţie cu semnul următor sub formă de şarpe ce poate fi apreciat  ca s, ar putea avea altă semnificaţie, cum ar fi Ѯ -  ks sau x sau csi, sau Ius iotifiat, dar aşezat cumva invers, cu susul în jos. Interpretarea cea mai probabilă : Tita, tătă (toată)
5)      S – s Posibil glagoliticul , orientat invers, cu semnificaţia cum, la fel ca. Interpretarea cea mai probabilă : cum, la fel ca 
6)      Foarte asemănător cu glagolitic, interpretat şi ca pădure, sau copac
7)      Ч – Cervu sau cum se pronunţă c înainte de e sau i. Interpretarea cea mai probabilă : (cel) care este (Cerbul), acela. Cerb era numit cel mai luminat reprezentant al societăţii, ca o metaforă ce compară mărimea şi frumuseţea coarnelor cerbului cu frumuseţea complexităţii cunoştinţelor legilor fundamentale, asemănătoare conceptului de aură.
8)      Destul de asemănător cu glagoliticul - Iže – care este, acela, bara de sus a triunghiului fiind poziţionată la mijlocul literei. Interpretarea cea mai probabilă : (cel) care este, acela (în Biblie apare exprimarea „Eu sunt cel care este” atunci când Dumnezeu şi Iisus se referă la ei înşişi pentru a-şi explica esenţa), asemănător conceptului „păgân” al celui care primeşte energia spirituală.
9)      Asemănător cu glagoliticul Ⱇ- Frьtъ sau fârtate, însoţit de două puncte deasupra, ce probabil modifică pronunţia, ori se referă la sensul de Dumnezeu. Interpretarea cea mai probabilă : Fârtat (natură, echivalată cu Dumnezeu din epoca creştină)
10)  Deşi seamănă cu un Ius iotifiat mare Ѭ, din alfabetul chirilic arhaic, pare un semn care reprezintă altceva, fără un corespondent direct în alfabetele glagolitic şi chirilic. Interpretarea cea mai probabilă : (îs), sunt ?
11)  Seamănă cu un Ius mic din alfabetul chirilic arhaic Ѧ, deşi forma asemănătoare lui T din interior este poziţionată invers în interiorul „acoperişului” asemănător cu un Λ. Cerculeţul de deasupra pare mai degrabă un Ө (chirilic non-slav) echivalent fonetic cu oe. Interpretarea cea mai probabilă : combinaţia T şi oe - toate 
12)  Deşi seamănă cu litera de la nr. 10, pare mai degrabă o combinaţie de semne, asemănă toare cumva cu glagoliticul (fără cerculeţe). Interpretarea cea mai probabilă :  gând, gândire
     Interpretarea de ansamblu poate fi făcută după cum urmează :
     Pi lîjiţa (întinderea) ce (în) la fel ca tătă pădurea cerbu’ fârtat (stăpâneşte) îs toate  (un)  gând
     Adică „pe toată întinderea lucrurilor stă gândul fârtatului (al lui Dumnezeu)”.
     În interpretare modernă, „toate lucrurile se supun legilor naturale”

     Pe rândul orizontal, avem următoarele semne :
     O1 – Un semn asemănător lui Φ cu un semn distinctiv, probabil accent, similar cu din glagolitic, care se poate transpune ca Frьtъ, sau Fert. Accentul poate să însemne distincţia dintre fârtat (ca personificare)  şi conceptul reprezentat.
    O2 – Un semn sub formă de şarpe ce este reprezentat şi la litera cu nr 5 si e foarte posibil sa fie interpretat ca şi acolo în legătură cu semnul de sub el. Cea mai apropiată reprezentare în glagolitic este , cu semnificaţia „cum”, „la fel ca”, chiar dacă orientarea în text este diferită, probabil cu diverse semnificaţii sintactice.
     O3 – Deşi seamănă foarte bine cu glagolitic, a cărui origine pare necunoscută, se observă că este sub semnul descris anterior, deci semnificaţia lor este legată. Faptul că seamănă cu un om care ridică mâinile la cer ca într-o rugăciune, poate să îi dea semnificaţia de om primordial, ori măcar credincios.
    O4 – Seamănă foarte bine cu glagoliticul - serenitate, pace, dar şi cu - Našь, al nostru, diferenţele de aspect, putând însemna o legare a simbolurilor într-un soi de ideogramă ce ar putea fi interpretată ca pacea noastră.
    O5 şi O6 – par forme mai elaborate pentru semnul intern I3, destul de asemănător cu glagolitic sau chirilicul Щ – Ša cu semnificaţia cunoscută ca tăcere, linişte, în interpretarea proprie, calea cea mai bună; ori Ц (цын - şcî), care este rădăcina unor cuvinte ruseşti moderne ca цыбуля – ceapă sau панцырь – coajă, ambele sugerând o carapace, un înveliş, o aparenţă tangibilă, dar şi o structură ce foloseşte o ierarhie specifică, de la mic la mare, ca foile de ceapă (asemănătoare vestitelor păpuşi ruseşti Matrioşka). Probabil în contextul acesta, întruchipare, înfăţişare. Interpretarea lor pur formală ca M şi GE, este destul de puţin probabilă.
    Interpretarea semnelor ar putea fi în acest caz :
   Frьtъ , cum (la fel ca), om primordial, al nostru (pacea noastră), calea cea mai bună (calea de mijloc), întruchipare.
    În ansamblu : „calea cea mai bună este calea de mijloc (şi ea trebuie urmată dacă vrem să fim la fel) cum noi suntem (făcuţi) după chipul fârtatului”. Interpretarea modernă în spirit ecleziastic, ar fi „Fiind făcuţi după chipul şi asemănarea Fâtatului (a lui Dumnezeu), trebuie să-i urmăm calea”

    Semnele nenumerotate din interiorul medalionului sunt grupate câte două şi sugerează starea de echilibru şi a unităţii celor două aspecte opuse ale firii.
     Semnul I1, reprezentat de cele două semicercuri (ce seamănă cu două seceri alăturate), par să fie legate de reprezentarea lui Cronos, zeul recoltelor, stapânitorul ciclurilor anuale.
     Semnul I2, seamănă cu un călăreţ stilizat pe medalion, iar pronunţia şa pare să fie mai probabilă, cu toate că lateralele „şeii” sunt foarte înalte şi semnul nu poate fi interpretat ca fiind aşezat invers pentru a reprezenta stilizat un călăreţ calare pe un animal cu 4 picioare, ci mai degrabă ca cineva care trece printr-o depresiune cu margini foarte înalte. deci este vorba de înţelesul şa montană, trecătoare. Această interpretare leagă interpretarea textului aversului cu cel al reversului (alăturarea deal-vale), lucru ce ar preciza mai bine interpretarea anterioară a reversului ca „Felul prin care poţi ajunge la nivelul mare al virtuosului (învăţatului, priceputului) Zalmoxes este să urmezi calea de mijloc (adică a trecătorii, reprezentată de litera Ш (şa) pe avers). A 8-a poruncă a tatălui.”
    În conjuncţie, semnele I1 şi I2, Ar putea avea semnificaţia de mijlocire a tuturor lucrurilor prin intermediul timpului.
    Semnul I3, asemănător cu litera A (orientat invers, cu susul în jos, preluat probabil de fenicieni prin participarea la citirea textului din perspectiva celui care asistă, ce vede invers, în oglindă) reprezintă probabil echilibrul uman şi nu trebuie interpretat aici ca simbolizare a unei imprecaţii faţă de un zeu sau divinitate. Împreună cu semnul de dedesubt, ar putea semnifica echilibru în comportament.
    Semnul I4, seamănă cu o reprezentare stilizată a semnului glaglolitic - glagoli – a vorbi, ce în conjuncţie cu semnul de dedesubt, ar putea sugera echilibrul în exprimare.
    Semnul I5, seamănă cu glagoliticul , cu semnificaţia „cum”, „la fel ca”, iar semnul notat cu I6, este foarte asemănător cu glagoliticul , - care este (cu semnificaţia de divin), acelaş. Împreună, ar putea avea semnificaţia modernă „precum în cer, aşa şi pe pământ”

       Aşadar, personajul reprezentat în centrul aversului medalionului (evident un taraboste după forma căciuluii), este din patru direcţii înconjurat de semne ce sugerează echilibrul între toate aspectele vieţii. Acest lucru este în concordanţă atât cu textul sacru de pe marginea aversului medalionului, cât şi cu textul hieratic de pe revers, lucru ce dă o consistenţă unitară scopului celui mai probabil al confecţionării sale, şi se potriveşte şi cu contextul celorlalte obiecte împreună cu care a fost descoperit. 

Concluzie

       Rămâne la latitudinea citiotrului să aprecieze validitatea argumentelor aduse pentru toate interpretările textelor de pe aversul şi reversul medalionului şi să decidă care ar fi cea mai potrivită contextului istoric, locului în care a fost găsit şi utilităţii reale ale acestuia.

6 comentarii:

  1. Consideraţiile dv despre cum trebuie inţeles textul şi cum a fost scris sint inutile pt noi. Pt cititor e util rezultatul, adica textul despărţit in cuvinte. Cum vi se pare că pot fi interpretate unele bucăţi din text nu are vreo importanţă.Puteţi aduce incă 100 de argumente, dar acestea nu au vreo importasnţă dacă nu arătaţi rezultatul, adică textul despărţit in cuvinte.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Poate trebuie sa întelegeti ca de fapt interpretatea textelor de acest gen nu poate fi folosita pe post de dictionar cu jutorul caruia putem descifra orice text în limba pelasgilor, fiind asemanatoare cumva interpretarii hieroglifelor egiptene, astfel de inscriptii fiind supuse interpretarii chiar si în variantele lor moderne. Cum credeti ca va fi interpretata peste 2000 de ani o inscriptie descoperita pe vreun pietroi pe care scrie "# rezist" ? Oare cei ce au folosit lozinca (nu mai târziu decât anul acesta) stiu ceva despre originea ideii si semnificatia ei ?

      Ștergere
  2. Nu v-am cerut un dictionar.
    Interpretarea unui text se face pe textul descifrat, adica textul separat in cuvinte.
    Nu aţi separat in cuvinte nici un text, adica nu aţi descifrat nici un text, deci n u aveţi ce să interpretaţi. Interpretarea unor bucăţi de text scoase din context nu are vreo valoare.
    Cind veţi reuşi să separati in cuvinte un text puteţi anunţa că aţi făcut ceva. Eu am separat 3 texte dacice, le-am arătat şi le-am citit cu voce tare, lucru pe c are nu l-a mai făcut nimeni! Cind veţi reuţi aşa ceva vă veţi putea numi descifrator. Ce vă inchipuiţi dv despre texte, litere, nu e de folos nimănui.

    RăspundețiȘtergere
  3. Daca va uitati mai bine la prima parte, unde este interpretarea proprie a textului de pe reversul medalionului, veti observa ca textul integral este despartit deja în grupari morfologice cu interpretarea 8n paralel.

    RăspundețiȘtergere
  4. Şi de ce nu o puteţi scrie continuu?
    Pt că aşa se vede imediat că despărţirea in cuvinte nu e bună.

    RăspundețiȘtergere
  5. Pentru ca nici pe medalion textul nu este continuu si asta are semnificatii legate de semantica, asa cum am aratat si în textul care dumneavoastra vi se pare inutil. Mai vreau sa va atrag atentia asupra faptului ca nu exista "descifrator" al textelor antice, ci interpret, asa cum sunt interpretii din limbile straine moderne. Translatorul de texte se poate gasi pe Google si asta înseamna transpunere "mot a mot" a cuvintelor, fara interpretarea sensului expresiilor.
    Pe undeva aveti drepate sa spuneti ca textele sunt în româna, dar una arhaica. Cu toate astea, sistemul de scriere al pelasgilor era mult diferit de variantele moderne de scriere si depindea mult de scopul textului, de contextul social si multi alti factori. Pentru a întelege acest lucru este nevoie de cunostinte lingvistice extinse (nu neaparat exhaustive) si de o îndelungata observatie a procesului formarii cuvintelor, care este diferit de la o comunitate la alta functie de cutumele sociale si contextele emotionale memorabile ale acestora.
    Opinia dumneavoastra neargumentata prin care spuneti ca "se vede imediat ca despartirea în cuvinte nu e buna" exprima punctul dumneavoastra de vedere la care nu vreti sa renuntati desi se bazeaza doar pe impresii perceptive subiective si în consecinta înselatoare. Din cele observate la "descifrarile" propuse de duneavoastra, faceti aceleasi greseli ca specialistii pe care îi criticati.
    În cazul în care insistati sa reiterati acest lucru, ma vad obligat sa nu mai raspund încercarilor dumneavoastra de a convinge pe altii de o parere nefondata, lucru pe care l-am observat si la alti critici ai materialelor pe care le-ati publicat.
    Oricum, vreau sa va multumesc pentru opiniile dv. pe care le-am citit cu interes si în urma carora am tras concluzii utile, mai ales cu privire la "descifrarea" textului de pe inelul de la Ezerovo, care contrar parerii generale nu e scris în limba "traca" pentru ca asa ceva nu exista si care din pacate dovedeste (chiar si din partea specialistilor) o slaba cunoastere a vocabularului limbii române, dar mai ales a semanticii si etimologiei cuvintelor acestuia, ale caror modele structurale au fost preluate din limbi cu o complexitate inferioara limbii române.

    RăspundețiȘtergere