joi, 5 iulie 2018

Politica şi abuzul în serviciu



         În ultimul timp apar discuţii tot mai aprinse în spaţiul public legat de articolul din codul penal ce incriminează “abuzul în serviciu”. Tot felul de manipulatori de ambele parti ale baricadei îşi dau cu părerea, şi voit sau nu, ignoră cu desăvârşire semantica expresiei, care este în sine, o eroare lingvistică, folosită de şarlatani politruci, deşi ei ar vrea să se numească politici (de ambele părţi, sa nu credeţi că se poate face vreo discriminare).
         Dacă legătura între termeni nu este prea clară de la început, ar trebui o scurtă analiză.
       Se poate începe cu definirea termenului de “politic”, care are un echivalent în greacă, care scris πόλης ar însemna oraş, sau cetate, deşi în toate limbile europene e folosit ca prefix pentru cuvintele compuse ce desemnează un obiect (în sens larg) cu mai multe proprietăţi simultane, cum ar fi polivalent, polimer, etc. Astfel, în accepţia modernă (greşită de altfel), politică ar însemna dezbaterea problemelor sociale ale oraşului şi rezultatul acesteia. Dar ce ne facem cu zona rurală ? Pentru clarificare, se poate spune că politică înseamnă dezbaterea problemelor tuturor categoriilor sociale, indiferent de organizările şi modalităţile lor de gestionare ale problemelor interne, care pot fi democrate, autocrate, meritocrate, etc. sau combinaţii ale acestora. Mai trebuie spus că aceste categorii sociale, nu sunt izolate, iar un individ care face parte dintr-un sistem democratic în exercitarea unei funcţii sociale, poate ca în familie să facă parte dintr-un sistem autocrat unde nevasta e şef, şi în acelaş timp dintr-un sistem  meritocrat în cadrul grupului social al celor ce au aceeaşi meserie, dar să nu ocupe acolo o poziţie înaltă. Această confuzie în utilizarea termenilor duce inevitabil la conflicte de interese în interiorul unei societăţi, indiferent care ar fi ea. Acesta este şi motivul pentru care la luarea unor decizii importante pentru toţi membrii societăţii, să participe numai cei cu vederi largi asupra conjuncturii interne şi externe ce guverneaza activitatea socială (senatori), în profida părerii reprezentanţilor societăţii la nivel reprezentativ de masă (deputaţi) şi care aduc în atenţie problemele ivite.  Înafara acestor calităţi pe care un reprezentant al puterii legislative trebuie să le aibă, ei trebuie să fie patrioţi şi dedicaţi poporului lor şi nu în ultimul rând să aibă un sistem de valori specific poporului ce l-a ales si un caracter puternic.
         Sistemul pe care l-am avut până nu demult, impropriu numit socialism, a făcut greşeala de a pune în înalte funcţii de decizie socială oameni cu vederi înguste asupra ansamblului politic internaţional, parveniţi, urcaţi pe scara din dos a accederii în fruntea societăţii, ceea ce a dus la cultul personalităţii impus apoi de oamenii lui Ceauşescu. Cu toate astea, el si-a dat seama ca ceva nu este în neregulă, şi a promovat în ultima perioada a conducerii sale persoane mult mai bine pregătite pentru funcţiile ce trebuiau îndeplinite. Din păcate pentru tot poporul, prea târziu… Sistemul s-a perpetuat până azi, când la “butoanele” societăţii se află găşti de derbedei cu o spoiala de cunoştinte prost structurate, care pe deasupra sunt şi lipsiţi de caracter. Acest lucru, a dus la conservarea unor aşa-zise “concepte” de tip stalinist, făcute să menţină confuzia în domeniul legislativ, pentru exercitarea discreţionară a puterii, cum este şi conceptul de “abuz în serviciu” dezbătut aici.
           În realitate, nici una din tabere nu vrea să renunţe la acestă struţo-cămilă a semanticii, pentru că vor să o folosească pe post de armă “legală” împotriva oponenţilor în lupta politicianistă, intitulată impropriu de ei, politică, în ciuda definirii precare (aş spune chiar inexistente) a acestei infracţiuni.
        Analizând puţin termenii expresiei, “abuz”, presupune folosirea în mod repetat şi impropriu a unui instrument util dealtfel în activitatea unei persoane. Aici sunt mai multe aspecte. Abuz poate însemna folosirea repetată de către un meserias a patentului în loc de şurubelniţă pentru scoaterea şuruburilor. Dacă ăsta e serviciul meu, am făcut un abuz, deci sunt condamnabil. Dar dacă şeful mi-a impus un termen pentru rezolvarea lucrării şi a uitat să-mi înlocuiască şurubelniţa defectă ? Sau pur şi simplu sunt în situaţia de a nu o putea înlocui. Ce fac ? Mă predau procurorului ? Asta implică la rândul său, altă problemă. Pentru producerea abuzului, trebuie să existe un abuzat, o persoană (nu contează dacă fizică sau juridică), nu un obiect, care în cazul în care este o unealtă specifică, aceasta va fi oricum abuzată în cursul desfăşurării activităţii. Aş putea fi acuzat că am abuzat de fierul de plug în cursul desfăşurării serviciului de arat ! Cât de dus cu pluta trebuie să fii pentru asta ? Orice procuror frustrat că nu are şi el un dosar valabil, mă poate trimite în judecată pentru asta !
           Al doilea termen, este “serviciu”. Nimeni nu ştie ce e asta, mai ales că există serviciu militar, în slujba unei cauze, de salubritate, medical, sexual, etc., numiţi dumneavoastră orice activitate, indiferent de nivelul utilităţii sociale. Faptul ca la socialişti oricine trebuia să aibă un “serviciu”, ar fi îndreptăţit cumva folosirea cuvântului, chiar şi aşa, improprie. Şi aşa, confuzia între muncă, ocupaţie, serviciu şi meserie persistă, astfel încât nimeni nu mai ştie exact despre ce vorbeşte, mai ales politicienii (sau ei ştiu, dar vor să ne fraierească pe noi, ăştia, “prostimea”).
      Alăturând cei doi termeni, se obţine un concept atât de general, încât depăşeşte limitele admisibile ale raţiunii, în sensul că el cuprinde mai mult decât totul, ci chiar şi ceea ce nu poate fi imaginat încă, indiferent dacă este raţional ori absurd, netezind calea manifestării discreţionare a puterii, trecută asfel printr-o serie de artificii justificative dubioase şi pline de fracturi logice, din mâna poporului, în mâna celui pus chiar de popor să administreze această putere.
        Acum, trecând la domeniul concret : Iohanis are serviciu ? Are, că e în serviciul poporului. Abuzează el de instrumentul apelarii la curtea constituţională pentru orice, numai să nu-i lase pe maimuţoii ăilalţi să legifereze ? Abuzează, că oricum nu are alt instrument ! Ce facţi domnilor procurori ? Asta e chiar nesimţire, dar nu e trecută în codul penal. După cât se vede nici prostia nu e incriminată.
     Oricum, dacă mai crede cineva că acest lucru se manifestă numai la noi din cauza lipsei de “exerciţiu democratic”, se înşeală. Societatea de unde vine această boală, a devenit cumva imună de-a lungul timpului la aceste probleme, iar noi suntem cumva cotropiţi de acest morb, iar febra socială actuală este răspunsul de apărare al organismului social la infecţie, după o perioadă de 50 de ani de incubaţie a bolii sub masca regimului socialist.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu